O istorie cronologica a dezvoltarii informaticii in Romania

Istoria are un început: Victor Toma

În 1957, cercetătorul român Victor Toma a pus în funcţiune primul calculator electronic din Europa de Est (cu excepţia URSS). Era anul în care se lansa primul satelit artificial al Pământului, Sputnik 1!

Computerul no.1 din lume fusese creat în 1945 de americani.

“Ideea unui calculator a crescut treptat, cu sprijinul Institutului de Fizică Atomică (IFA); nu a fost nimic dintr-o dată. Iată de ce: IFA avea nevoie de tehnică digitală pentru măsurarea radioactivităţii la unităţile mari: betatron, reactor şi alte unităţi. Aşa că, în consecinţă, profesorul Hulubei, care era directorul Institutului de Fizică Atomică, a înfiinţat un laborator de electronică, pentru că pe atunci nu se gândea nimeni la calculatoare. Noi am început acolo să producem aparatură de măsură pentru diverse ateliere IFA, aparatură competitivă, la concurenţă cu ce se producea în străinătate.

Aparatele de măsură la care am lucrat în acea perioadă, cu utilizare în activitatea de cercetare nucleară, aveau numărător electronic cu precizie de 10 microsecunde şi frecvenţă de până la 100Khz. Unele au fost brevetate şi premiate, fiind anunţate la vremea aceea de revistele academice din România şi URSS. Tot atunci a apărut revista de Electronică, o revistă care a promovat rezultatele cercetărilor noastre, constituind un puternic imbold pentru noi.

Pot spune că eu şi ideea unui calculator electronic am crescut odată cu creşterea numărului de astfel de aparate pe bază de numărător pe care le-am construit în acea perioadă.

Cu mijloacele modeste care ne stăteau la îndemână în laborator, ne-am gândit să realizăm un model de calculator pentru cele patru operaţii fundamentale, ca să vedem cum ar face faţă echipamentele numerice realizate până atunci. Astfel că în aprilie 1957, după patru ani de muncă, am anunţat în publicaţiile Academiei Române primul calculator electronic românesc CIFA1. Acesta a fost un pas mare pentru că, acum, cei care veneau la noi la IFA puteau să vadă ceva efectiv: 50 de operaţii pe secundă cu numere compuse din 9 cifre plus semnul operaţiei şi 30 de biţi pe cilindru magnetic. Calculatorul avea 1500 de tuburi electronice şi o memorie de 512 cuvinte, limitată de viteza de rotaţie de 3000 de ture/min a cilindrului magnetic. Consumul de 5 KVA îl făcea să se supraîncălzească

şi-i scădea durata de funcţionare şi fiabilitatea. Acest monstru cu 1500 de tuburi electronice trebuia verificat de fiecare dată la pornire, ce lămpi s-au mai ars, ca să fie înlocuite. În concluzie, CIFA1 era un calculator mare ca dimensiuni, dar mic din punct de vedere al performanţelor. Cine

s-ar fi gândit atunci ce dezvoltare va avea informatica în următorii 50 de ani?

Greutăţile proveneau şi din lipsa de încredere că va ieşi ceva, calculatorul nefiind suficient de popularizat. Cei care au văzut primul calculator lucrând l-au primit cu sentimente amestecate, între admiraţie şi invidie. La vremea aceea, nu erau disponibilizate sume pentru cercetare, se considera că o asemenea lucrare nu ar avea o valoare ştiinţifică, ci ar constitui mai degrabă o manifestare de “practicism îngust”. Nu existau deci planuri clare în aceste direcţii, nu se putea şti nimic cu precizie despre ce se va dori să facem pe viitor.

Am avut însă în tot acest timp sprijinul conducerii IFA, în special al profesorului Hulubei care obişnuia să spună cu accentul lui moldovenesc, în sens de încurajare:

„Lăsaţi-l pe Toma să se ocupe de tinichelele lui”. Poate că în sinea lui nici el nu credea, dar în orice caz ne-a sprijinit. Din sprijinul acesta a rezultat primul calculator românesc.

Treptat, a fost largită şi componenţa laboratorului de calculatoare. Pe lângă inginerul Armand Segal cu care am lucrat de la început, au venit tehnicieni foarte buni, care au realizat părţile mecanice ale calculatorului.

După doi ani a urmat CIFA2, cu 36 de biţi, mai perfecţionat în special în privinţa siguranţei în funcţionare, pentru că avea numai 800 de tuburi electronice.

Pe de altă parte, nu existau încă analişti care să identifice problemele de rezolvat la calculator, trebuiau făcute programe. Treptat, matematicienii au început să ţină cursuri de programare prin care au învăţat beneficiarii să-şi facă programele singuri, în codul maşinii.

În anul următor ne-au fost repartizaţi trei absolvenţi de la Facultatea de Matematică: Zamfirescu, Vaida şi Moldovan. Acesta a fost primul val de stagiari, dar au mai urmat şi alţii. Am avut noroc de colegi tineri foarte dotaţi, care s-au pus pe treabă şi au făcut lucruri foarte bune.

După încă doi ani am pus în funcţiune calculatorul CIFA3 pe care l-am realizat împreună cu Mihaela Ionescu şi alţii, având acum deja un colectiv de 10-12 oameni foarte buni, care au muncit mult.

CIFA3 a avut o istorie mai aparte. El a fost comandat de Institutul de Cercetări Nucleare de la Dubna, un institut puternic, dar lipsit de un sistem de calcul. De fapt, a existat o comandă de două calculatoare, CIFA3 şi CIFA4 pentru Dubna. Dar, când s-a terminat construirea CIFA3, deja interesul Institutului Dubna pentru aceste calculatoare cu performanţe mai modeste nu mai exista. De aceea, CIFA3, după ce a funcţionat în IFA un an şi jumătate a fost (re)cumpărat de Centrul de Calcul al Facultatii de Matematică din Bucureşti, unde director era profesorul Moisil, foarte ahtiat după tehnică nouă.

În cadrul Acordului de Colaborare dintre Academia Română şi Academia Bulgară de Ştiinţe, s-a realizat în Bulgaria, între 1962-1962, calculatorul Vitoşa, după modelul CIFA-3.

CIFA4 a însemnat o nouă creştere a fiabilităţii şi siguranţei în funcţionare şi, implicit, o lărgire a spectrului utilizării acestui model de calculatoare. Dacă CIFA1 a funcţionat două ore pe zi timp de doi ani, CIFA4 a lucrat 12000 de ore pe an, până prin ’61-’62, când au apărut tranzistorii.

La apariţia tranzistorilor am continuat cu seria CET500, un calculator de 10 ori mai rapid decât CIFA4 şi mult mai fiabil, care putea funcţiona practic fără oprire. Gândiţi-vă că maşinile din seria CIFA nu „mergeau” mai mult de patru ore pe zi.

Este de menţionat faptul că aceste maşini erau compatibile între ele, în sensul că un program gândit pe un calculator era utilizabil şi pe altul. Astfel că puteai să te duci cu un program creat pentru CIFA3 să-l rulezi pe o maşină CET500, mult mai rapidă, pentru un cost de 200 lei / oră.

La creşterea vitezei de calcul a avut o contribuţie colaborarea cu Polonia pentru realizarea memoriilor pe bază de „ferite” . Astfel, s-a mărit viteza la 4-500 de operaţii pe secundă, deci de 10 ori mai mare faţă de calculatoarele pe cilindri. „Feritele” au fost folosite prima oară pe CET500, un calculator cu 1000 de adrese şi CET501 cu 4000 de adrese.

Fiecare mic pas făcut pentru creşterea fiabilităţii şi vitezei calculatoarelor a dus la sporirea încrederii în acestea.

Noi, la IFA, lucram pentru beneficiari pe bază de contract. De exemplu, am avut contract 12 ani cu Institutul de Meteorologie care prevedea ca în fiecare zi să lucrăm o oră pentru ei, datele prelucrate pe computer fiindu-le transmise prin telefon.

Mai târziu, au apărut în mai toate judeţele Centre de calcul, salariile, de

exemplu, fiind procesate astfel.

Aşa a fost în perioada de început. Mai departe, conducerea de atunci a ţării şi-a dat seama că România nu se poate dezvolta fără calculatoare şi au fost demarate mai multe investiţii mari. Deveneau tot mai clare pentru toată lumea avantajele sistemelor de calcul electronic.

Poate că succesele noastre de până atunci, calculatoarele realizate la IFA, au determinat conducerea ţării să dezvolte acest sector. În ’67 s-a creat Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (CNST), aflat sub direcţia lui Gheorghe Maurer, Prim Ministru la acea vreme. Această comisie a coordonat tot programul de dezvoltare a noii industrii de calculatoare din România. Atunci a fost creat Institutul pentru Tehnica de Calcul (ITC) şi celelalte întreprinderi de pe platforma Pipera.

În acest consiliu, din care am făcut parte şi eu, mai erau Roman Moldovan, Ştefan Bârlea, ambii preşedinţi ai acestui consiliu în diferite etape, Acad. Mihai Drăgănescu.

S-au făcut atunci mai multe vizite în străinătate (America, Japonia, Anglia, Franţa) pentru a se studia direcţiile de dezvoltare a sistemelor de calcul de la acea vreme. Pentru noi aceste vizite erau experienţe fantastice, inclusiv ca să vedem cum este organizată munca la ei. Turneul din SUA a fost condus de Bârlădeanu, care a primit de la mine, la întoarcerea în ţară, un raport prin care recomandam calculatoarele IBM, care erau cele mai bune. Raportul meu a fost transmis de Bârlădeanu mai departe lui Ceauşescu, dar vizita la Bucureşti a preşedintelui De Gaulle a constituit o influenţă decisivă în decizia şefului statului român.

Din nefericire, cumpărarea licenţei de la francezi, în 1967, de altfel extrem de costisitoare, nu a fost soluţia cea mai inspirată. Dar, se poate spune că investiţiile demarate atunci, chiar dacă nu toate eficiente, au dus clar la dezvoltarea ireversibilă a industriei informatice de la noi.”

Redacţia mulţumeşte doamnei Galina Toma şi domnului Gheorghe Samoilă pentru sprijinul acordat realizării acestui material.

Toma Victor a fost ales în 1993 membru de onoare al Academiei Române, iar în 2008 membru de onoare al Academiei Bulgare pentru contribuţia la realizarea calculatorului bulgăresc Vitoşa, din vremea fructuoasei colaborări din anii ’60 cu institutul bulgar condus de Kiril Boianov. Ultima lucrare a lui Toma Victor a fost informatizarea sistemului de votare din Senatul României, în martie 1993, care a funcţionat până în 2005.

Într-o întâlnire cu Acad. Toma Victor, veteranul

recunoscut al informaticii româneşti ne-a relatat câteva amintiri frumoase, încă proaspete pentru cei care au trăit acei ani, despre perioada de început a informaticii din România. Sunt fapte peste care nu trebuie să se aştearnă colbul uitării: cum s-au făcut primii paşi pe un teren total necunoscut la vremea aceea, prin care s-a pornit într-una din cele mai frumoase aventuri ale secolului XX, cum s-a născut această nouă lume în care trăim azi şi cum s-au scris astfel primele pagini dintr-o istorie pe care alţii au continuat-o.