iMac 24’’ (2021): tot ce trebuie să știți despre creația celor de la Apple
Noul iMac 24’’ are un design complet nou și este disponibil în 7 culori diferite, precum și un procesor M1.
Scurtă istorie iMac
Apple a produs primul iMac din aluminiu în august 2007, având varianta de 20’’ și 24’’. Acesta a fost un pas imens față de modelul anterior din plastic, apărut în anul 2004. Aceasta înseamnă că în numai 3 ani, Apple a făcut un progres major.
În anul 2009 a continuat seria iMac din aluminiu, însă au introdus două variante noi de dimensiuni, respectiv 21.5’’ și 27’’, folosite și în prezent.
Anul 2012 aduce în scenă modelul ultra-slim, iar în 2015 a apărut displayul Retina.
Cu modelul iMac 2021 de 24’’, Apple a venit cu modificări majore însă. Astfel, iMac are cu totul alt aspect și alte specificații.
Detalii de design pentru iMac 2021
Noul iMac are un display de 24’’ și o tehnologie de display True Tone. Acesta este disponibil în mai multe variante de culori. Profilul lui este slim, asemănător cu generația anterioară, însă fără logo-ul Apple.
Dimensiuni:
Greutate: aproximativ 4 kg
Lățime: 21 cm
Înălțime: 17 cm
Culorile disponibile pentru noul iMac sunt: verde, galben, portocaliu, roz, violet, albastru și argintiu. Culorile sunt mai intense în partea din spate și mai deschise în față.
Procesor și specificații
Apple a revoluționat piața cu chip-ul M1 care echipează ultimul MacBook Air, MacBook Pro și Mac mini. Noul model de 24 inci are un chip Apple Silicon M1. El este configurabil cu un procesor 7-core sau 8-core. Puteți configura iMac folosind memorie RAM de 8GB sau 16GB. Opțiunile de stocare sunt de 256GB, 512GB, 1TB și 2TB. Modelul standard include 2 porturi Thunderbolt și o mufă jack pentru căști.
Accesorii
O dată cu lansarea noului iMac, Apple a anunțat și noua tastatură cu Touch ID. Aceasta permite deblocarea Mac-ului, autentificarea pentru Apple Pay și multe altele. Tastatura vine în nuanță asortată cu iMac. Această tastatură nu se vinde separat, însă Apple anunță faptul că ea va funcționa cu orice Mac M1.
Cât costă noul iMac 24’’
În privința costurilor, sunt două variante diferite:
Aproximativ 1300 USD – procesor 8-core sau 7-core, cu 8GB memorie RAM, 256GB SSD, două porturi Thunderbolt, Magic Keyboard fără Touch ID și Magic Mouse. Culori disponibile: verde, roz, albastru și argintiu
Aproximativ 1500 USD – procesor 8-core, cu 8GM memorie RAM, 256GB SSD, două porturi Thunderbolt, 2 porturi USB 3, Magic Keyboard cu Touch ID, Magic Mouse și conectivitate Ethernet. Culori disponibile: verde, galben, portocaliu, roz, violet, albastru și argintiu.